În Constanța pe urmele lui Black, Black Angus!

În Constanța pe urmele lui Black, Black Angus!

Zilele trecute ne-a atras atenția un articol din revista Agrofood, referitor la concursul World Masters of Grill, la care a participat și „regele mondial al steak-urilor„, celebrul chef Robert Rainford. Și, pentru că la un concurs de asemenea anvergură, cel mai important moment este cel al grillingului de vită, am fost curioși să vedem ce fel de carne au folosit concurenții și ce au apreciat jurații. Răspunsul l-am aflat foarte repede, deoarece Steak-urile, T- Bone, Rib-Eye sau Cowboy Steak dar și burgerii și micii au fost pregătiți din carne de vită Black Angus din Transilvania!

Carnea de vită Black Angus impresionează prin culoarea ei de un roșu aprins dar mai ales prin gustul fin și consistent. Cu aceste caracteristici dublate de o textură marmorată și de o frăgezime deosebită, carnea de Angus s-a impus în lumea gastronomică de top. Bovinele din rasa Aberdeen ANGUS au fost înregistrate la mijlocul sec. al XVIII lea în Scoția iar de atunci s-au răspândit în Statele Unite, Canada, Noua Zeelandă, Australia iar mai nou și în România. Compania Karpaten Meat administrează trei ferme de bovine din rasa Black Angus, în zona Sibiului, unde reușește să ofere un ritm de creștere și îngrășare natural, folosind exclusiv pășunatul ecologic, deviza companiei fiind mai mult decât sugestivă: „De la iarbă la carne de vită de calitate„.

Tot căutând pe firul poveștii, am vrut să aflăm dacă și în Constanța putem să găsim mult lăudata carne Black Angus și să ne convingem de gustul și savoarea excepțională de care se vorbește. Așa am ajuns la chef Andrei Dușu, proprietarul resturantului Pizzico din piața Ovidiu, omul care este permanent în căutarea celor mai bune ingrediente pentru preparatele din meniul Pizzico. Cu o experiență de peste zece ani în restaurante de top din New York (The Mark, Bull&Bear, Waldorf Astoria), Andrei, căci așa îi place să i se spună, ne-a vorbit mai bine de două ore despre modul în carnea de vită Black Angus ajunge de la Sibiu în Constanța, pânã în farfuriile dumneavoastră.

„Este important să parcurgem drumul întreg, să găsim cele mai sănătoase văcuțe Black Angus, hrănite natural și liber strămutate prin iarba câmpurilor. Alegem chiar noi cele mai sănătoase exemplare și doar așa suntem siguri că ceea ce oferim prietenilor care ne trec pragul sunt produse de cea mai bună calitate. După abatorizarea primară, care are loc la Sibiu, tranșăm carnea în porțiuni mari și o aducem în restaurant pentru maturare. Pentru a avea controlul perfect asupra sănătății cărnii, pentru ca aroma să-și atingă apogeul, pentru ca fibra să devină mai fragedă, iar proteinele mai ușor asimilabile, maturăm carnea de vită în frigiderele noastre speciale pe perioade cuprinse între 22 și 30 de zile.”

„Tot acest proces deosebit de important pentru atingerea unei calități de cel mai înalt nivel pentru carnea Black Angus se desfășoară la vedere astfel încât prietenii Pizzico știu permanent că ceea ce le este servit în farfurie este o carne de cea mai bună calitate.”

„După maturare, alegem porțiunile perfecte pentru diferitele preparate și rețete, tranșând chirurgical, cu grijă pentru specificul fiecărui tip de textură și gust. Așa se nasc la Pizzico cele mai bune steakuri, antricoatele și vrăbioarele de vită cu arome și texturi greu de atins pentru produsele similare provenite din retail.”



„Ceafa și părțile mai fragede le folosim pentru prepararea celor doi campioni ai hamburgerilor din Constanța: Royal Prime Cheeseburger și Rock Prime Cheeseburger, pe care îi găsiți doar la Pizzico! Hamburgerul este produs 100% din carne naturală tocată, din ceafă de vită Black Angus, obținând astfel un gust desăvârșit de steak.”

„Pulpa o folosim pentru pastrama de vită precum și la producerea micilor și cârnaților Pizzico. Pentru mici folosim o rețetă tradițională cu zeama de oase și praf de ciuperci siitake alături de carne tocată de vita Black Angus și pulpă de berbecuț dobrogean. Avem rețete vechi, păstrate de la vechii cârciumari constănțeni și pentru cârnați pe care îi preparăm din carne de vită și de berbecuț în maț de oaie.”

„Specialități precum Osso Buco sau obrăjorii de vită, gătiți în în sos de Fetească Neagră de Rasova, sunt adevărate delicatese pregătite îndelung la cuptor, pentru a permite cărnii să atingă frăgezimea absolută și să reușească să se desprindă de pe os cu ușurință. Patul de piure catifelat pe care sunt servite nu face decât să întregească buchetul de arome descătușate de carnea fierbinte.”

„Tot din vită obținem și cele mai bune ciorbe folosind oasele, coada, cartilajele genunchilor și alte articulații, astfel încât gustul să fie intens și savuros. Bucățelele de carne din ciorbă sunt fragede având o textură catifelată. Ciorba de burtă o preparăm după o rețetă tradițională, fără a utiliza așa zisa pastă (prăjeală uleioasă de morcovi), folosind ulei de măsline extravirgin presat la rece.”

Se pare că toată această grijă deosebită pentru calitatea ingredientelor folosite reprezintă pentru restaurantul Pizzico, doar o parte din filozofia pe care Andrei încearcă să o imprime unuia dintre cele mai apreciate restaurante din Constanța. Această "obsesie" pentru calitate se observă în toate detaliile, pecând de la designul interior, continuând cu muzica și terminând cu atenția acordată fiecărui prieten care-i calcă pragul.

Nu vă rămâne decât să faceți o vizită în Piața Ovidiu, pentru a încerca din meniul Pizzico, unul dintre preparatele din vită Black Angus și să ne povestiți despre experiența dumneavoastră. Fie că este vorba Strip sirloin, Aged center barrel cut filet mignon, Cowboy rib eye, Aged t-bone steak, Aged bone-in rib eye sau despre hamburgeri, mici, cârnați, ciorbă de burtă cu siguranță o să vă bucurați de o experiență gourmet desăvârșită de calitatea vitei Black Angus de Transilvania.

Fotografii din arhiva Pizzico Restaurant și Karpaten Meat

Lăsați un comentariu